De la curs: 1639 - 1699 Andromaca (1667) Britannicus (1669) Baiazad (1672) Mitridiade (1673) Ifigenia (1674) Phaedra (1677) (12 ani dupa n-a mai scris nimic. La premiera a fost teatrul gol, in timp ce alta sala, in care se juca tot Phedra de Pradon era arhiplina. Racine ii furase lui Moliere o femeie, pe Therese Duparc, o actrita frumoasa si talentata, iar Moliere s-a razbunat) Estera (1689) Athalia (1690) (scrise la cererea expresa a reginei morganatice, care dorea sa fie scrise pentru tinerele fete orfeline. Slabute). Ramane orfan foarte de tanar, a fost dat sa creasca la o manastire de calugari foarte inteligenti. Studiaza limba greaca antica alaturi de ei. A avut acces la o multitudine de piese, si cunoscute si mai putin cunoscute. Are o formatie teatrala solida. La 18 ani cand pleaca de la manastire, s-a prezentat la palatul regal Versailles. Versailles era noul palat al lui Ludovic al XIV-lea. Cultura a dus-o foarte bine pe vremea regelui Soare. Avea picioare frumoase, ceea ce i-a facut pe desenatorii vremii sa inventeze costume cu ciorapi de matase. II placea foarte mult si dansul acela ceremonios, pe care il practicau la Curte si la marile serbari. Acolo se discuta foarte serios literatura vremii, iar cunostintele lui Racine l-au recomandat imediat ca pe un om foarte pregatit in domeniu. Traducea texte antice pe loc, la prima vedere – a facut o impresie extraordinara asupra tanarului rege. A fost primit in randul obisnuitilor curtii. Cunostea si latina. Avea acces la textele din Antichitate. A fost numit istoriograf principal al regatului, la 20 de ani. Pasiunea lui erau tragediile grecesti mai putin cunoscute. A scris doua tragedii si s-a dus la teatre sa le propuna sa joace. Moliere i-a raspuns cererii – era putin mai in varsta decat Racine, deja fusese prin toata Franta, a incercat o scoala de actorie, dar cu public nou, si au inceput ca prieteni la curtea regelui. Moliere o avea in trupa lui pe Therese Duparc. Racine era un mare cuceritor, desi cultivat la manastire, a cucerit-o pe Therese. Era un barbat frumos, spre deosebire de Moliere, care era uratel. S-a lasat convinsa usor, a venit la trupa lui, insa Racine a cucerit-o pentru rolul principal din Andromaca. Era o femeie foarte frumoasa si talentata, de o frumusete solemna, actrita perfecta pentru Andromaca. Andromaca a fost prima lui piesa foarte buna. Premiera a fost un triumf. Moliere nu l-a iertat multi ani, pana aproape de sfarsitul vietii. Berenice a fost a doua piesa. Berenice este o tanara regina din Antichitate. Ii placea cum gandea si cum isi conducea regatul. Lui Racine ii placea sa trateze a doua sau a treia oara piese cu subiecte deja tratate de altii, ca o modalitate de a verifica calitatea scrisului. Il obisnuia cu mai multe sisteme de scris si avea de unde alege. Parca il c ita pe Oscar Wilde “ce conteaza nu este ce, ci cum scrii ceva” – lucrare straina pe care o facea a sa, cu destul elemente ca sa o faca a sa. Avea obiceiul de a intovarasi piesele de prefete, in care explica ce doreste de la interpret si de la piesa respectiva. De exemplu, in piesa Midridate, “niciodata nu vor fi prea multe precautiuni noastre, daca e vorba sa punem intr-o piesa de teatru numai ceea ce e necesar; chiar si cele mai frumoase ne pot plictisi cand indepartandu-se de actiune in loc de a o conduce mai repede spre deznodamantul ei se taraganeaza actiunea.” Actiuni usor de retinut si de urmarit. Piese perfecte din punct de vedere lingvistic. Limba franceza in vremea lui Racine era deja formata, si era una dintre cele mai splendide limbi posibile. Racine a contribuit la infrumusetarea ei. -------------------- - contrar lui Corneille, care lua ca model pe spanioli si romani, Racine se conduce aproape exclusiv dupa modelul grecilor, si in special dupa Euripide, dni care se inspira cel mai mult. -caracterul psihologic al actiunii intalnit la Corneille este si mai accentuat la Racine - eroii sunt sfasiati de pasiuni, care se contrazic una pe alta si care drept teren de lupta au sufletul lor - in aceasta lupta tragica, pasiunea este cea care invinge, este mai puternica - care pasiune este cea mai puternica? Iubirea, pentru ca este si pasiunea cea mai instinctiva - in toate aceste tragedii nu este vorba decat despre iubire - in Andromaca se manifesta inj doua feluri: pasiunea salbatica => il impinge pe om la crima, sinucidere, nebunie; este atat de puternica, incat aminteste de fatalitatea antica - Racine inlocuieste fatalitatea din tragedia lui Eschil si Sofocle prin fatalitatea pasiunilor - Hermiona e cuprinsa de o adevarata frenezie, furia ei razbunatoare nu cunoaste margini - rezulta un patriotism mai putin declamator decat la Corneille, dar mai adanc si mai dureros. - patrunderea psihologica este uimitoare: el ne face partasi la cele mai subtile nuante de simtire - minunata poezie, magia versului, armonia suava, care fac din Racine unul din cei mai mari poeti francezi - Britannicus - remarcabila nu numai prin zugravirea unor caractere puternice, ci si prin realismul tabloului istoric, prin evocarea simpla si puternica a intregii atmosfere de la curtea imperiala. - Fedra si Ifigenia etc. sunt considerate capodopere ale genului (same as Andromaca). Fedra este poate cea mai puternica creatie de acest fel din intreg teatrul lui Racine. - nicaieri nu a gasit pasiunea accente mai puternice, mai dureroase, nicaieri patetismul nu a fost mai sfasietor ca in aceasta tragedie, care arata fatalitatea pasionala a carei victima este omul lui Racine. - interesul deosebit al tragediei este lupta dramatica ce se da in fiinta fedrei intre pasiunea incestuoasa pentru Hipolit si pudoare feminina. - o intriga meschina a provocat caderea acestei piese si succesul altei piese cu acelasi titlu, dar lipsita de orice valoare - induredat de acest esec, Racine a stat departe de teatru si n-a mai revenit decat pentru a da doua tragedii cu subiect pur religios Esthera si Athalie, cerute de doamna de Maintenon, pentru educatia artistica si morala a tinerelor fete nobile de la Saint-Cyr - realismul adanc in analiza psihologica - actiunea - de mare simplitate, dar interesanta, tinand mereu incordata atentia spectatorului - ciocnirea dintre interese si pasiuni => patetism puternic - o idee morala se desprinde din opera sa: pasiunile vinovate, criminale poarta in ele insile pedeapsa, omul nu trebuie sa se lase condus de ele, ci de ratiune - cu toata ostilitatea unor anumite cercuri, a fost foarte apreciat de Ludovic XIv si de societatea din timpul sau - secolul XVIII a continuat sa pretuiasca opera sa, autorii de tragedii l-au considerat un model, alaturi de autorii tragici greci