Euripide s-a nascut dintr-o familie foarte modesta, in Salamina
Data nesigura - 486 sau 480. 
Al treilea dintre marii tragici greci. Introduce in teatrul elen o nota cu totul originala, indrumand tragedia pe o cale noua. Dupa Aristofan, el a diminuat valoarea tragediei. Mai just este sa spunem ca s-a indepartat de maniera lui Eschil, a pus accentul pe cu totul alte valori decat inaintasul sau si a inteles altfel sensul tragediei.
Dealtfel, intre ei este jumatate de secol.
Aristofan si-a batut joc de mama sa ptr ocupatia ei de precupeata. Dimpotriva, putem vedea in originea sa umila un motiv care explica nota progresista a teatrului sau.
Mai mult ca predecesorii sai, Euripide s-a preocupat de problemele filozofice, fiind inclinat spre contemplare (nu a detinut functii publice).
Opera lui e strans legata de viata, oglindind adesea problemele care framanta pe contemporani.
Condamna sclavia.
Va cauta solutii noi, rasturnand adesea raporturile dintre zei si oameni.
A scris aproximativ 90 de tragedii. S-au pastrat 18 + o drama satirica.
Numai de 5 ori a obtinut premiul 1.

Opera dramatica, idei de baza:
- la euripide se pune problema altfel. Desi se vorbeste despre o fatalitate neindurata, aproape nicaieri nu vedem semne vizibile de rolul determinant al interventiei destinului.
- oamenii sunt condusi, in general, nu de fatalitate, ci de pasiunile si de interesele lor pamantesti
- minimalizeaza in cel mai inalt grad pe zei. Foarte adesea, eroii sai nu vad in zei niste forte reale, ci niste creatii ale fanteziei oamenilor, de unde indoiala asupra divinitatii lor
- se vede o adevarat ura fata de zei, pe care Euripide ii incaraca foarte des cu defecte grave si ridicol.
- asadar, s-a accentuat procesul de laicizare pe care il constatasem la Sofocle
- eroii lui Euripide sunt prezentati ca fiinte dominate de pasiuni puternice, mistuitoare, care ii imping la actiuni extreme; personajele nu se mentin intr-o atitudine unitara, impietrita, de la inceputul la sfarsitul dramei.
- chiar cand e vorba de o adevarata furie pasionala, autorul ne arata momente de sovaiala, regret, care contrasteaza cu atitudinea generala a personajelor

- prologurile aproape inutile
- desi i se pot reprosa uneori actiuni prea complicate si unele brutalitati, nu se poate contesta puritatea stilului sau, lirismul, armonia, duiosia sufletului lor.